In apropierea lansarii albumului „Adevarul”, Shift ne dezvaluie o alta latura a lui, prin noul single „Prefer”, un featuring cu Lariss.
Cum cei doi artisti lucreaza si compun in acelasi studio, Midiots Production, aceasta colaborare a venit de la sine, mai ales ca Shift este cel care a produs hiturile internationale ale lui Lariss („Dale Papi, „Epana” si „Dropping da Bomb”).
„Albumul ‘Adevarul’ ma trece prin toate starile, de la baieteala pana la trairi nostalgice, cum e cazul piesei „Prefer”. Am multe feat-uri pe album, iar cel cu Lariss este unul pe care ni-l dorim inca de cand am inceput sa lucram impreuna, din 2014″, marturiseste Shift.
La randul ei, Lariss adauga: „Am vrut neaparat sa cant o piesa in limba romana si imi doream si un featuring, asa ca ma bucur ca se intampla ambele alaturi de Shift, prima persoana care a crezut in mine si in studioul caruia mi-am gasit locul. Avem acelasi vibe, aceeasi viziune, iar ideile noastre iata ca s-au unit acum si in ‘Prefer'”.
Daca Shift a mai lansat pana acum piese in limba romana, pentru Lariss, single-ul „Prefer” este prima piesa cu versuri in limba romana. Artistul ne-a surprins cu numeroase colaborari, precum „Avioane de hartie” (feat Andra), „Baga mare” (feat Connect-R), „Norocos” (feat What’s Up si Connect-R), „Urca si Coboara” (feat Ruby).