Premiere cinematografice in saptamana 29 iulie – 5 august

Doar trei premiere ne asteapta vinerea aceasta in programul cinematografelor, dar oferta e variata si cele trei titluri se completeaza foarte bine. Afla mai jos recomandarile noastre.
filme

GHOSTBUSTERS
Este inexplicabila reticenta cu care publicul mondial a primit acest reboot haios al filmelor din anii ’80.

Noi iti garantam ca noul Ghostbusters are mult umor (nu degeaba echipa din spatele filmului a facut si hitul din 2011 Domnisoare de onoare/Bridesmaides) si o energie ce compenseaza faptul ca povestea este cam previzibila. Kristen Wiig, Melissa McCarthy, extraordinara Leslie Jones si Kate McKinnon formeaza una dintre cele mai pestrite si amuzante echipe vazute in ultima vreme la cinema, iar Chris Hemsworth face toti banii in rol de „secretara” aratoasa, dar habarnista. Dintre premierele saptamanii este probabil filmul cel mai potrivit pentru o iesire la cinema in cuplu.

BAD MOMS
Comedie mai mult sau mai putin ireverentioasa, Bad Moms foloseste formula Mean Girls pentru o alta generatie. Oricat de evidenta este reteta, filmul amuza cu personajele sale proaspete si este o idee foarte buna de a petrece timp la cinema „intre gagici”.

loading...
In centrul atentiei este Amy, o tanara mama daramata din cauza incercarilor eroice de a jongla cu viata de familie si cariera. Ei bine, intr-o zi Amy decide sa devina o mama „rea”, adica sa nu le mai faca toate poftele copiilor, sotului si afurisitei Gwendolyn (Christina Applegate), presedinta asociatiei parintilor de la liceu. Secondata de noile ei prietene Kiki (Kristen Bell) si Carla (Kathryn Hahn), Amy va pune la cale o adevarata revolutie in suburbia ei perfecta. Oricat de previzibila e povestea, mesajul ca uneori nu trebuie sa faci chiar tot ce asteapta cei din jur de la tine ar putea lasa urme adanci. Noi ne intrebam cate din mamele care au vazut filmului au refuzat sa gateasca cina dupa ce s-au intors de la cinema…

JASON BOURNE
Spectatorii vor aprecia acest film intens si brutal, cu Matt Damon revenind la eficientul sau personaj la aproape un deceniu de la The Bourne Ultimatum. Regizorul si coscenaristul Paul Greengrass arata din nou ca este preocupat de cele mai actuale subiecte sociale si combina goana lui Bourne prin marile capitale ale lumii cu criza imigrantilor, dar si modul cum retelele de socializare pot fi folosite pentru a ne limita libertatea. Chiar daca uneori scenariul exagereaza inventivitatea eroului si il arunca in aventuri neverosimile, filmul are o intensitate care te va tine pe marginea scaunului de cinema. Vincent Cassel, in rolul unui agent cu care Bourne va ajunge sa se lupte, si Alicia Vikander, in cel al unei agente manipulatoare, sunt alte doua plusuri ale premierei.


sursa: cinemagia.ro

Comenteaza articolul

comments

Despre Novac Micolic

facebook-profile-picture
Contact: office@yabbmusic.ro